Care este situatia proiectelor contractate prin POCU 2014 – 2020 la nivel national?

In prima luna a anului 2021 Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene (MIPE) a publicat lista proiectelor contractate in cadrul Programului Operational Capital Uman (POCU) pana la sfarsitul anului 2020. Conform informatiilor centralizate la nivelul administratiei ministerului, prin Programul Operational Capital Uman 2014 – 2020 au fost semnate un total de 1816 contracte de finantare pana la finalului anului 2020. Dintre contractele de finantare semnate un numar de 1793 de proiecte au fost contractate. Valoarea totala a proiectelor contractate prin POCU 2014 – 2020 a insemnat 22,9 miliare de lei, dintre care 19,3 miliarde de lei a reprezentat contributia Uniunii Europene.

Conform datelor centralizate, platile totale realizate catre beneficiarii Programului Operational Capital Uman au ajuns la aproximativ 10,6 miliarde de lei. Din numarul total de proiecte contractate prin POCU, un numar de 428 de proiecte au fost deja finalizate, iar diferenta de 1365 proiecte se afla in implementare la momentul centralizarii datelor privind acest program operational. In ceea ce priveste distributia geografica la nivelul tarii pentru proiectele semnate in cadrul POCU 2014 – 2021, cele mai multe dintre aceste proiecte au fost semnate de catre OIR Centru, cu un total de 188 proiecte, urmat de OIR Nord-Est cu un numar de 177 proiecte, respectiv OIR Nord-Vest cu un total de 169 proiecte.

Dincolo de numarul de proiecte semnate, valoarea contractelor de finantare semnate difera de la o regiune de dezoltare la alta. Astfel, OIR Bucuresti – Ilfov a acumulat cea mai mare valoare in cadrul celor 110 proiecte contractate, si anume valoarea de 10,9 miliarde lei. La mare distanta de OIR Bucuresti – Ilfov s-a plasat OIR Centru cu un total de 1,52 miliarde lei pentru un numar de 188 proiecte, urmat de OIR Sud-Vest Oltenia cu o valoare a proiectelor contractate de 1,29 miliarde lei pentru 164 de proiecte. Clasamentul este continuat de OIR Sud-Est si OIR Nord-Vest cu o valoare a contractelor de 1,28 miliarde lei pentru un numar de 162, respectiv 169 proiecte contractate. Urmeaza OIR Sud-Muntenia cu o valoare a proiectelor contractate de 1,23 miliarde lei pentru un numar de 161 de proiecte, pe cand OIR Nord-Est a cumulat un numar de 177 proiecte cu o valoare contractata de 1,13 miliarde lei. Pe ultimul loc in privinta valorii contractate in cadrul proiectelor POCU 2014 – 2020 este OIR Vest, care desi a avut un numar de 145 de proiecte a cumulat doar 842,44 milioane de lei.

La toate aceste proiecte contractate de Organismele Intermediare Regionale (OIR) se adauga si un numar de 323 de proiecte contractate de OI Ministerul Educatiei, aceste proiecte insumand o valoare totala de 2,35 miliarde lei, iar pentru cele 194 de proiecte de asistenta tehnica POCU suma totala a ajuns la 1,05 miliarde lei. Lista completa privind proiectele contractate prin Programul Operational Capital Uman 2014 – 2020 pana la data de 31 decembrie 2020 poate fi consultata pe site-ul Ministerului Investitiilor si Proiectelor Europene la adresa https://mfe.gov.ro/lista-proiectelor-pocu-contractate-pe-regiuni-de-implementare-la-31-12-2020/.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *